Ararat (5137m), Suphan (4058m), Nemrut (2948m)-Turkey

9 Zile

Următoarea călătorie:

PERIOADA DESFĂȘURARE DISPONIBILITATEA COST LOCURI RĂMASE
iulie 9, 2027 - iulie 17, 2027 Înscrieri deschise €1,350
disponibile

Parcurgerea traseelor de trekking pe cei 3 vulcani maiestuoși (Ararat – 5137 m, Suphan – 4058 m, Nemrut – 2948 m), și descoperirea estului Turciei, sunt experiențe memorabile și pline de satisfacții, care ar trebui să se găsească pe prima pagină a listei voastre cu destinații. Vom începe (și vom finaliza) turul nostru în orașul Van; situat pe țărmul estic al lacului Van, este și capitala provinciei cu același nume.

De aici vom călători în întreaga zonă, îndreptându-ne, inițial, către Nemrut și Suphan, pentru a realiza o cât mai bună aclimatizare, înaintea atingerii celui mai important obiectiv: vârful Ararat.

Dar călătoria noastră ( asemenea celorlalte experiențe internaționale) include și descoperirea culturii și istoriei locale. Avem incluse în programul nostru două zile pline dedicate vizitelor captivante și încărcate cu informații. Castelul Van, biserica armenească a Sfintei Cruci, de pe insula Akdamar, și palatul lui Ishak Pasha, sunt doar câteva dintre obiectivele ce nu vor fi ratate.

Vă invit să studiați programul detaliat, aflat mai jos, și să vă rezervați locul pentru următoarea expediție. Dacă aveți întrebări ori doriți informații suplimentare, nu ezitați să mă contactați. De asemenea, vă rog să citiți cu atenție Termeni și Condiții înainte de a face rezervarea.

Ați putea lua în considerare și tururile care includ ascensiunea pe vf. Toubkal (cel mai înalt din Maroc, dar și din nordul Africii), sau EBC Trek

INFORMAȚII IMPORTANTE:

  • Durata turului: 9 zile
  • Grup format din: minimum 5 - maximum 10 persoane
  • Categoria: Drumeție montană; Experiențe culturale
  • Grad de dificultate: T3-Mountain hiking trail
  • Sezon: Iulie-August
  • Transfer aerian inclus: Nu
  • Tur personalizabil: Nu (Da, pentru grupuri de minimum 5 persoane)
  • Vă rog să mă contactați pentru informații suplimentare.

Puteți trimite mesajele dumneavostră completând formularul de mai jos.

Ararat (5137m), Suphan (4058m), Nemrut (2948m)-Turkey
De la €1,350
/ Adult

Bine de știut

  • minimum 5 persoane – maximum 10 persoane
  • 5137m
  • toate transferurile interne sunt incluse
  • Pensiune completă pe durata ascensiunii pe Ararat. Pachet pentru masa de prânz, pe durata ascensiunilor pe Nemrut și Suphan. Mic dejun, pe durata șederii în Van, Tatvan, Adilcevaz și Dogubayazit

Ghidul dumneavoastră:

international mountain leader

Membru:

uimla
alpenverein austria

Evaluări:

star rating  I want to thank Florin for the excellent organization of a fun, interesting, safe and pleasant hike to the Negoiu peak. Florin is a friendly and competent mountain leader that... read more

Dominique B
septembrie 1, 2017
Romanian Mountain Leader
Prezentare generală a confidențialității

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă putea o experință de navigare cât mai plăcută. Aceste informații sunt stocate în browser-ul dumneavoastră și îndeplinesc funcțiuni cum sunt recunoașterea atunci când reveniți pe website, dar și pentru a ne ajuta pe noi în înțelegerea preferințelor dumneavoastră privind secțiunile interesante și utile.